Adi Mutu deține 20% din acționariatul firmei “Souvenir Clubbing”. Profilul afacerii: creație, producție și distribuție de produse vestimentare și pantofi. Reporterii Click! i-au luat un interviu prietenului și partenerului de afaceri al lui Mutu.
Click.: Când, cum și unde l-ați cunoscut pe Adrian Mutu?
Filippo Paoli: L-am cunoscut pe Adrian în prima zi în care a venit la Florența în restaurantul “La Reggia degli Etruschi” din Fiesole. Atunci ne-am văzut pentru prima dată, prin intermediul prietenilor cu care era acolo. Ei ne-au prezentat, apoi eu l-am invitat să vedem împreună finala Campionatului Mondial. Atunci am văzut partida cu el și cu Lobonț, am băut ceva, ne-am simțit bine.
Ulterior, ne-am auzit la telefon. El a aflat că eu aveam două, trei activități în domeniul modei. Deja la acel moment el și Consuelo făcuseră mostre de haine. Mi-a adus să văd materialele, cămășile, desenele etc., toate lucrurile care îi plăceau. Așa am început să colaborăm. Am observat pasiunea lui și a lui Consuelo. Dacă la început ne auzeam o dată sau de două ori pe săptămână, ulterior relația noastră a evoluat într-un mod plăcut. Acum ne auzim în fiecare zi la telefon, mergem în concediu împreună.
Deci Adrian Mutu creează (desenează) și el modele de haine?
Da, desenează. În plus, vine foarte des de la Florența la Prato, acolo unde locuiesc eu și unde e sediul nostru de producție. Chiar și mâine-seară (n.r. - 24 februarie), va veni pentru a discuta și decide modelele de pantofi, de exemplu. Împreună cu mine și cu ceilalți doi-trei stiliști ai firmei dă sfaturi asupra modelelor pentru haine sau pantofi.
V-ați gândit să deschideți o filială și în România?
Da, suntem deja într-o fază avansată a analizării unor propuneri care ne vin de acolo.
Adrian este asociat și deține 20% din afacere. Când a devenit asociat?
A început prin a deține 10% cu circa un an și jumătate în urmă. Anul trecut i-am dat un alt 10%.
Angroul “Souvenir Clubbing” este în localitatea Funo di Argelato (lângă Bologna), iar producția se execută la Prato (lângă Florența). Acestea sunt singurele spații pe care le posedă asociații, restul, ceea ce se vede pe site, e reprezentat de magazinele clienților lor.
"Consuelo face bijuterii"
E implicată și soția lui în crearea modelelor pentru hainele pe care le produceți voi?
Vine uneori la întâlnirile noastre, dar ea a început să facă bijuterii. Asta face în principal.
Sunteți mulțumiți de vânzările din afacerea cu haine?
Da, ținând cont de modul în care merge economia mondială în acest moment, da, suntem mulțumiți, pentru că am încasat cu 700.000 de euro în plus față de 2007.
Adrian a fost plătit separat pentru faptul că a acceptat să fie “imaginea” “Souvenir Clubbing”?
Nu. Nu a luat nimic, a făcut totul gratis. Adică formula e aceasta: eu i-am dat 20% din afacere, el îmi dă imaginea. În teorie e gratis, dar de fapt sunt cele 20% din acționariat.
Ce părere aveți despre modelul Adrian Mutu?
E bun. Și Consuelo. Ultima ședință foto pe care am făcut-o cu el și Consuelo a ieșit foarte bine. Sunt foarte frumoși împreună. O, Doamne, lor le faci o fotografie, la întâmplare, și iese foarte bine, sunt fotogenici. Apoi, între ei este un feeling, se vede că se iubesc.
Care e povestea tricourilor cu diamant?
Mutu are tatuat pe picior, de circa 10 ani, un diamant. Astfel că noul nostru stilist a studiat acest logo, care ne place, e drăguț. Atunci când a înscris al 100-lea gol, ne-a venit ideea de a adăuga pe tricoul cu diamant cifra 100.
sursa:CLICK!
12/04/2010 @ 03:15:49
de catre dragos
maine alte poze cu Adrian Mutu!
25/02/2009 @ 00:38:51
de catre Admin
nu
11/02/2009 @ 23:41:48
de catre Admin
In curand poze exclusive!Mai sunt 5 ...
10/02/2009 @ 00:53:46
de catre Admin
ok
09/02/2009 @ 23:03:22
de catre Admin